Mie mi s-a intamplat iar ceea ce urmeaza sa iti povestesc pana ce si in momentul de fata imi provoaca fiori. Era o dimineata cam prea insorita de iarna cand m-am trezit dintr-un somn al carui capat nu il mai vedeam.
Cu o seara inainte luasem masa impreuna cu fratii si nepotul meu drag, cina pe care mama ne-o pregatise cu drag. In timpul mesei asa cum obisnuim la masa de duminica, singurul pranz pe saptamana pe care il onoreaza toata familia, ne-am pus sa depanam diferite amintiri, mai indepartate sau mai apropiate prezentului, in special pe cele cu tenta hazlie in care unul din noi am fost implicati. Timpul petrecut la cina a fost bine valorificat alegandu-ma nu doar cu o mancare delicioasa, ci si cu o stare de binedispunere. Asa cum ma obisnuisem, nu pot pune capul pe perna fara sa ii aud vocea a celui ce cu un simplu sarut ma ingheata ca apoi sa ma topesc in mangaierea bratelor lui. Inainte de miezul noptii eram deja in pat, nu imi doream sa acumulez prea multa oboseala, in cateva zilele aveam un examen de sustinut.
Am inchis ochii in linistea noptii ascultand doar bataile ceasului de perete ce anunta trecerea fiecarei secunde a ultimelor minute… Si totul incremeni, timpul nu mai exista, mireasma camerei mele cufundata in negura noptii nu o mai simteam, nici macar comfortul si caldura patului. Ma cufundam tot mai mult in ceea ce parea volbura unei furtuni pe mare sau pot sa ii spui chiar palnia nebuna a unui uragan.
Liniste! Miros de galbenele, fire subtiri imi mangaiau obrazul, in departare o rata salbatica chema compania consoartelor sale. Apa, era multa apa care in cadere izbea naprasnic pietrele de la poalele cascadei, sunet inconfundabil. Trebuia sa deschid ochii si asa am facut. Albastrul cerului imi invada panorama si leganatul copacilor in bataia vantului imi trezira si restul simturilor. Eram intinsa pe iarba aproape de cascada de maxim 1 metru inaltime a raului ce traverseaza localitatea. Imi amintesc de acest loc, e spatiul unde ma simt cel mai in siguranta cand imi doresc intimitatea de care m-as bucura si acasa daca nu ar fi asa de aglomerat.
Dar de ce eram aici? De ce acum? Nu imi amintesc sa fi venit aici si nici motivul pentru care o facusem, mereu era un motiv! Dar nu si acum, asa ca m-am ridicat si intorcand spatele acelei frumuseti si am pornit in cautarea acelei persoane care ma putea ajuta sa deslusesc misterul. Parcul era pustiu, la fel si strazile ce se zareau de langa pitica fantana arteziana pe langa care treceam in graba. Doar o masina traversa paralel si din sens invers mie bulevardul. Parea ca soarele de pe cer si caldura ce o emana erau de nesuferit. Si eu goneam spre acel loc unde ea era, ma astepta si ma putea ajuta.
Intrata pe aleea acelei impunatoare cladiri nu am putut decat sa recunosc ce frumos si ce bine intretinut era acel loc. Din copilarie eram fascinata de locuri ca si acesta. Palmieri se intindeau de-o parte si de alta a aleii, caisii isi faceau si ei loc ici si colo incarcati de a lor fructe imbietoare iar in departare alti copaci. Rondourile din fata palmierilor erau pline de leandrii si trandafiri rosii sangerii. In partea dreapta o sera de sticla inalta spre acel cer imaculat peretii verzi impodobiti cu globuri rosii. Probabil erau si alte legume, de la distanta aceea atat puteam observa. Odata ajunsa in capatul aleii m-am intors sa mai savurez inca o data minunata priveliste, era un colt de paradis. Cladirea din fata mea era construita pe 2 nivele cu o terasa in fata inalta de un nivel. Al doilea nivel avea geamuri inalte si mereu acoperite cu draperii de culoare purpurie. Dar eu nu aveam sa urc la al doilea nivel, nici macar la primul folosind scarile terasei. Am urmat cararea pana la usa care stiam clar ca imi va deschide drumul spre raspunsurile dorite. Dar frigul ce l-am simtit m-a inghetat pana la oase. O lumina pala si niste scari ma indreptau in subsolul cladirii, acolo unde ea isi desfasura activitatea. Oameni, multi oameni grabiti alergau de ici si colo vorbind de diferite persoane si activitatea lor. Mi-am auzit numele in cateva randuri, am incercat chiar sa intru in vorba cu cateva persoane in speranta ca vreuna sa ma indrume spre locul unde as putea-o gasi. Parea ca intrasem acolo si nimeni nu ma observa, ca si cand nu existam. Dar hei, sunt aici, ma ajuta cineva? Imi raspunde careva? Am nevoie de ajutor!!! Dar nimeni nu imi raspunse, fiecare isi vedea de munca sa. Ostenita m-am asezat pe pragul uneia dintre multele usi de pe coridorul lung asteptand… dar ce asteptam? Un somn a pus stapanire pe mine iar cand m-am trezit nu se mai auzea nici un zgomot. Liniste! Am incercat sa urc scarile si sa ies in lumina soarelui arzator asa cum intrasem, dar usa era incuiata. Am incercat usile coridorului pe rand, acelasi raspuns. Usa din capatul coridorului - prin crapatura de jos se observa o lumina pala ceea ce m-a dus cu gandul ca mai exista o iesire si asa a fost. Am incercat o data si usa s-a deschis larg permitandu-mi sa vad ce era inauntru. In lumina slaba a apusului reflectata prin cele doua geamuri inguste incastrate paralel in peretii reci puteam vedea trupurile a doua persoane asezate pe targi inalte fiecare langa un sicriu inchis. Nu le cunosteam dar la privirea lor un fior imi strabatu sira spinarii si cu spaima pulsandu-mi sangele in vene am pornit impiedicandu-ma spre usa din capatul acelei sali care descuiata fiind imi arata calea spre scarile de la iesire.
Afara cerul imbina culorile sangelui si a purpurei intr-un dans lent si dureros iar vantul sufla parca tot mai tare. Atunci a fost momentul cand am auzit-o, era un strigat de jale si venea de pe terasa din fata edificiului. Cu rasuflarea sacadata am pornit intr-acolo. La marginea aleii un cufarel mi se ivi doar ca nu era unul de care vazusem inainte, eram mai lunguiet. Abia cand am fost deasupra lui am vazut ce era. Era un mic cosciug. Din nou frica a pus stapanire pe mine si impleticindu-ma in propriile-mi picioare am inceput sa grabesc pasul spre locul unde ea era. Scarile inalte nu imi permiteau sa vad ce era acolo sus dar in interiorul meu stiam ca nu era nimic de bine. Ajunsa acolo sus am fost nevoita sa fac fata dezastrului: 10 sicrie maro inchise cu cate o coroana de flori frumos alese erau aliniate pe doua randuri in fata unuia alb al carui capac era ridicat. Ea era acolo, statea ingenuncheata. Cu spaima crescanda ma apropi tot mai tare de ea, trebuia sa vorbesc cu ea, prietena mea din copilarie, Elisa!! Sunt aici, totul e in regula, nu mai plange, sunt aici. Pune-ti capul pe umarul meu si lasa acea tristete sa se reverse. Dar era in zadar, nu ma auzea, se purta la fel de ciudat ca si subordonatii sai, de parca nu ma vedea. Eram la un brat distanta de ea si nu observam inca cine era persoana din cosciug pe care o plangea. Cine era? Trebuia sa o consolez asa ca am intins mana si i-am atins umarul prieteneste. In acel moment am simtit o zvacnire in corpul sau si stiam ca ma simtise, constietizase ca eram langa ea. Oh Elisa, stii prea bine ca te poti baza pe mine si oricand la bine si la rau iti voi fi alaturi.
Dar cand isi intoarse capul sa ma priveasca am avut accesul vizual la cotinutul sicriului imbracat in satin purpuriu. Eram eu!
In urmatoarea secunda eram in acel interior infricosator. O priveam cu ochi inlacrimati pe Elisa, dar nu eram in stare sa intreprind nici o actiune. I-am simtit sarutarea calda si umeda a lacrimilor sale pe obrazul meu acum rece ca gheata. Am inchis iar ochii! Intuneric! Eram tot in interiorul sicriului si incercam cu vehementa sa cer ajutor. Vreau sa ies de aici, lasati-ma sa ies! Dar nici un raspuns. Liniste!
O negura ma invalui si in involburarea a ceea ce era in jurul meu un sunet am putut distinge, era telefonul meu care m-a trezit la realitate. A fost doar un vis!!! Dar parea asa de real. Sudoarea de pe frunte imi confirma lupta psihica pe care o dusesem in acea noapte. Nu am raspuns la acel apel, eram ocupata sa imi reglez respiratia si sa recuperez informatiile cu care am adormit cu o seara inainte. Si iata-le, sunt vie in patul meu, camera mea, am o familie, sunt studenta si urmeaza sa am un examen dificil in cateva zile. Ar fi bine sa ma ridic si sa imi incep studiul.
Dar intrebarea mea pentru tine e aceasta:”Exista viata dupa moarte?”.

Imi place !!! SUCCES !!! Horia
RăspundețiȘtergere