miercuri, 22 februarie 2012

Luna Dragostei

 In Romania Dragobetele se sarbatoreste mai tarziu decat sf. Valentin, marea sarbatoare comerciala a lunii februarie, cu eticheta de “Sarbatoarea Dragostei”. Parerea mea, nu ai nevoie de o zi insemnata cu rosu in calendar ca sa iti exprimi sentimentele in cel mai frumos mod posibil fata de persoana iubita. Prinsa in valul acestei luni imaginatia, cum bine va puteti aminti din posturile precedente, ma indeamna sa scriu si eu ceva despre acest subiect. Povestea mea incepe asa…

Zi frumoasa de primavara. Soare, cer senin. O adiere suava clatina crengile - slute, copacilor de pe marginea drumului. Eram in masina. Sotul si cu mine ne indreptam spre o destinatie precisa. Era aniversarea noastra si el dorea sa o petrecem la un picnic in locul in care ne-am sarutat pentru prima data. De 6 ani nu am mai fost prin locurile respective.
Locuiam de 10 ani la 2 ore distanta de casa, si de obicei ne vizitam parintii apoi ne intoarcem spre rutina  ce ne-am creat-o in marele oras. Stresul de zi cu zi ne tine ocupati doua treimi din zi. Dar astazi e o zi speciala, e ziua noastra.
Inainte sa plecam am verificat ca totul sa fie perfect, cosul plin cu toate trebuincioase, patura, casa incuiata, cainii hraniti. Masina era in stare buna de functionare, nu lipsea nimic. Gata de drum!
Drumul era liber. Nu era de mirare, nu circula prea multa lume intre orele de varf (altfel nu s-ar mai numi ore de varf, nu? ). Tot traseul am ascultat muzica noastra preferata, muzica cu care ne-am cunoscut, versurile pe care le-am fredonat de atatea ori. Detasati fiind de tot ceea ce de obicei aveam de facut, ne-am abandonat in bratele fericirii si iubirii care au pecetluit relatia noastra pentru o asa mare perioada de timp. Dar nu avea sa mai tina prea mult. Zambetul mi-a pierit dint-o data si groaza a luat stapanire pe trupul meu. Lumea mea colorata devenise dintr-o data un iad. Masina ce venea din sens opus gonea pe sosea cu o viteza mult prea mare iar cand a ajuns la o distanta de cativa metri in fata noastra soferul pierdu controlul volanului si se izbi cu violenta intr-a noastra aducand oroarea. Nu cunoscusem niciodata acel sentiment. Nu intalnisem inca clipa disperarii si a suferintei. Dar in clipa aceea stiusem ca se terminase totul, ca nu vom mai ajunge la destinatia propusa si ca nu vom mai fi niciodata impreuna. “Dragostea mea… NU !!! te impor nu ma lasa singura pe aceasta lume!” Era prea tarziu. Dupa ce masina fu impinsa pana ce rupse parapetul si se rostogoli de 2 ori in valea usor abrupta eram singura supravietuitoare a acelui masacru. In afara de leziunile de la cap si membre, nimic nu imi era grav afectat, nu corpul. Dar sufletul meu era distrus. “NUUU !!! Nu este posibil asa ceva!”. Sotul meu murise pe loc. Soferul celeilalte masini, baut fiind, nu suferise nici jumatate din daunele ce le cumulasem eu. Era viu, nevatamat, ranjea pervers cand ii fusera luate declaratiile si stiusem ca avea sa scape. Asa a si fost. Coruptia la grad inalt isi aratase iar coltii si interesele se respectasera. Dar nu aceasta e ceea ce vreau sa pun in evidenta.
Sunt ultimele randuri pe care le scriu. Dupa 5 luni in care am incercat sa ma readaptez in societate si sa incerc sa redevin ceea ce am fost inainte mi-am dat seama ca nu are rost. Nu fara el langa mine. Am existat doar pentru el, si asa va ramane. L-am iubit si inca il iubesc. Asa cum declarasem in fata starii civile si apoi inaintea unei divinitati, aveam sa ne iubim si sa ne fim loiali pana cand moartea avea sa ne desparta. Asta se intamplase iar eu nu mai rezist. Nu fara tine, iubitul meu.
A murit in ziua aniversarii noastre, in ziua in care ne-am sigilat iubirea. Eu aveam sa mor in ziua in care dorul ma doborase si dorinta de a-l avea langa mine e mai mare decat orice actiune normala pe care trebuia sa o intreprind.
Nu mai exista motiv mai maret pe lumea aceasta ca sa traiesc. E singurul pe care il doresc aproape. E un ADIO pentru vecie!

Probabil am exagerat, dar sunt multe povesti de genu si multi oameni lasati sa sufere. Oameni sub patima alcoolului ce iau vieti nevinovate si care apoi au dreptul sa isi continue nestingheriti trairea. Tu ce ai face intr-o astfel de situatie?
Consideri ca un pumn de bani poate rezolva boala provocata de absenta persoanei iubite?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu