Am trecut deja intr-o noua zi. Ninsoarea
de afara nu face decat sa ma duca cu gandul la primavara, poate chiar la vara. E
mai bine de o luna de cand Romania se confrunta cu un ger naprasnic. Nici macar
veselia primei zapezi nu ma mai incalzeste. Vreau sa vina odata vremurile bune,
zilele lungi, timpul hainelor lejere. Amintiri!
Era acum 4 ani. Pe data de 24
februarie 2008 faceam voluntariat la un orfelinat din oras. Ma ocupam in
special de supravegheatul temelor, dar mai existau si zile in care gateam copiilor,
pregateam masa, faceam curatenie, le faceam baie, ii puneam la somn si uneori
mai dormeam cu ei. Imi erau foarte dragi. Dar ce tinea de teme… sa spunem ca
acolo nu mai aveam acelasi raport. Sunt o profesoara foarte exigenta! Nu tolerez greseala
si nici lenea de a invata. Printre elevii claselor primare aveam o fata ce era
pe atunci in clasa a 4-a cu care aveam foarte mult de furca. Intr-un fel am
scos-o la capat si in cursul a doua saptamani am reusit sa invatam tabla
inmultirii (in vacanta de primavara a uitat-o). Imi era simpatica, asa ca in
ziua mai sus mentionata i-am promis ca o voi lua cu mine in padurice la cules
de viorele. Aveau sa ni se alature sora mea mai mica si o buna prietena de-a
mea.
| buna mea prietena |
Zis si facut. Dupa ce am luat
pranzul, am facut temele impreuna si am pregatit rucsacul pentru ziua
urmatoare. Am dat un telefon sa ma asigur ca plimbarea este inca valabila iar
in jumatate de ora m-am pomenit cu celelalte doua fete la locul de intalnire. Era o
zi superba de inceput de primavara iar la ora 3 jumate cand noi am pornit spre
padurice soarele era mandru pe cer. Pe drum am vorbit diverse, zambetele de pe
buze nelipsindu-ne. Ajunse in preajma paduricei, nu am putut sa nu ne oprim sa
savuram apa minerala bogata in fier de la izvorul de langa podetul ce despartea
pajistea de padurice.
Apoi cu mult entuziasm ne-am
apropiat de raiul mov ce se intindea dincolo de vale. Un covor vargat de
antenute verzi ce se terminau in coronite lila bombate spre cer. Mirific!
Incantate ne-am apucat sa
strangem buchetele de flori. Mireasma lor plutea in aer si te imbia sa stai
acolo cat mai mult, sa savurezi din minunatia naturii si dulceata ce ti-o poate
oferi. Ne-am pierdut printre flori pentru alte 2 ore. In acest timp am mancat
cateva sandwitch-uri si am baut apa de la izvor. Prietena mea a adus cu ea
telefonul sau, performant la acea vreme, ce ii permitea sa faca poze de
calitate (drept urmare dovada).
Am petrecut o zi superba de
primavara iar la intorcere am dus cu noi un simbol al acelei zile: buchetele de
viorele si alte floricele.
Uitati-va acum afara, voi romani.
Cati nu tanjiti deja dupa o zi ca aceea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu