”La inceput a fost
lumea,
| Tau-cruce franciscana |
Si lumea era
Dumnezeu, si lumea era buna,
Si lumea era
nevasta Soarelui
Si facatoarea a
toate cele.
La inceput lumea
era salbatica,
O gradina mustind
de viata.
Si aparu o
faptura, o intrupare a Pamantului,
Una ce avea sa
puna ordine in gradina.
Si acolo unde
pasea Faptura Unica tarana-nflorea,
Plantele cresteau
in pustietate,
Creaturile-si
faceau cuib si se-nmulteau,
Si Faptura Unica o
numi pe fiecare in parte
Si luara cu
toatele cele trebuincioase de la Pamant si nimic mai mult.
Si toate
creaturile se daruiau pe sine Pamantului
Intorcandu-se in
tarana cand viata li se sfarsea.
Si asa statura
lucrurile pe vremea ferigilor celor mari,
Si pe vremea
soparlelor uriase,
Chiar si in zorii
primei epoci de gheata.
Apoi intr-o zi
aparu omul-cel mai grozav animal.
Aproape un zeu-dar
nu indeajuns de aproape, in ochii lui.
Si omul incepu sa
vada nu harurile marete cu care era inzestrat,
Ci doar cele care-i
lipseau.
Incepu sa
ravneasca la ceea ce el nu avea.
Si asta ii sapa un
gol in suflet,
Si cu cat tanjea
mai mult la ce nu avea,
Cu atat se facea
golul mai mare.
Incerca sa-l umple
cu lucruri pe care le putea stapani:
Pamanturi, vite,
puterea asupra animalelor, puterea asupra altora.
Se uita la fratii
lui si isi dorea mai mult decat i se cuvenea.
Mai multa mancare,
mai multa apa, adaposturi mai multe.
Dar niciunul
dintre cele pe care le acea nu umplea golul imens.
Mai presus de
orice, isi dorea mai multa viata.
Nu voia ca timpul
lui pe Pamant
Sa se masoare dupa
inaltarea si prabusirea soarelui in ocean,
Ci dupa inaltarea
si prabusirea muntilor in tarana.
Voia ca timpul lui
sa fie nemarginit.
Voia sa fie
nemuritor.
Si atunci o vazu
pe Faptura Unica. Ea strabatea Pamantul.
Ea nu imbatranea. Nici
nu se ofilea.
Si fu cuprins de
gelozie.
Ravni la puterea
ei si vru sa puna man ape ele,
Se gandi ca, de
prindea Faptura Unica,
Avea sa-i afle
secretul vietii vesnice si avea sa si-l insuseasca.
Asa ca incepu sa
spuna o poveste cleveditoare, vorbind-o de rau, numind-o Eva,
O poveste
mincinoasa, menita sa-i faca pe oameni dusmanii ei.
Povestea spunea ca
la inceput fusese un barbat
Care-i era egal la
toate-ba chiar mai bun decat ea,
Un barbat pe nume
Adam.
Adam strabatea
gradina pamantului ca un zeu,
Si toate infloreau
sub talpile lui, cum infloreau si sub talpile Evei.
Povestea spunea ca
Eva fusese cuprinsa de gelozie,
Urandu-i trupul
robust si paros,
Zicand ca e mai aproape
de animale decat de zei.
Asa ca facuse sa
creasca un pom ciudat
Si il indemnase sa
guste din fructele lui,
Fagaduindu-i ca
acesta avea sa-i dea o cunoastere mareata si puternica.
Dar fructul era
otravit si il slabise,
Rapindu-i puterile divine
Si umplandu-i sufletul de manie si frica.
Povestea a fost spusa si respusa,
Pana cand toti barbatii gelosi au ajuns sa
creada ca Eva le era dusman
Si doar prin moartea ei isi puteau
recapata divinitatea.
Intr-o zi cand Eva ajunse in preajma
pesterii in care salasluiau barbatii,
Auzi un animal plangand de durere.
Merse pe urmele urletului, pana-n
strafundurile inghetate ale muntelui.
Si gasi un caine salbatic legat de podea,
Sfartecat, sangerand si urland de durere.
Cand Eva se apropie de el, tribul se
napusti din bezna.
O lovira cu batele, o taiara cu pumnalele,
Dar ea nu muri.
Viata se revarsa in ea de la Pamantul
Mama,
Tamaduind-o si dandu-i putere.
Innebuniti, barbatii aprinsera un foc si o
impinsera pe Eva in el.
Dar sangele i se scurse din rani si stinse
focul,
Iar trupul i se vindeca la loc.
Cativa barbati plecara in lume,
Sa adune otravurile pamantului
Pe care o fortara sa le inghita.
Dar ea tot nu muri.
Asa ca o tinura slabita.
Lumina lui Dumnezeu zidita in intuneric.
Caci nu-ndrazneau sa-i dea drumul,
temandu-se de ce s-ar intampla,
Si nici nu puteau s-o omoare, fiindca nu
stiau cum.
Iar timpul trecea si barbatii fura
inlantuiti in propria lor vina
Iar caminul le deveni fortareata
In care ascundeau taina faptelor lor,
Nu un munte sanctificat, ci o temnita
blestemata,
O taina sfanta-un Sacrament,
Pana in ziua despre care se prevesteste,
cand suferintele ii vor lua sfarsit
Singura cruce adevarata se va ivi pe
pamant
O vor zari cu totii intr-o clipa-cu totii
se vor minuna
Crucea se va prabusi
Crucea se va inalta
Ca sa descatuseze Sacramentul
Si sa vesteasca o noua epoca
Prin moartea-i milostiva.”
E un fragment din cartea ce am
citit-o zilele acestea. O fictiune, o noua conspiratie, scrierile cartii sfinte
-Biblia- cu privire la originile
acesteia.
Care e opinia ta despre textul
biblic? Fictiune sau adevar? Ceva tot ascunde in interiorul ei, dar ore sunt si
texte lipsa sau altele care sa fi fost compromise? Cu siguranta! Dar si-asa,
cine e cel care trage sforile acestei lumi, al Adevarului? Ce e dincolo de
aparente?